Indiferent dacă reușesc să scadă în greutate prin dietă și exerciții fizice sau prin intervenții chirurgicale, cei mai mulți pacienți care suferă de obezitate sunt conștienți de fenomenul nedorit al reîngrășării.
După intervenția chirurgicală, cea mai frecventă cauză de reîngrășare este, invariabil, dilatarea porțiunii rămase din stomac, în cazul unui sleeve gastric sau a conexiunii dintre stomac și intestinul subțire, în cazul unui bypass gastric, sau o combinație dintre cele două.
Procedura chirurgicală este ireversibilă, însă efectele sale “benefice” nu sunt întotdeauna permanente.
Pacientul poate consumă prea multe alimente, prea repede sau nu mestecă în mod corespunzător.
Dacă alimentele sunt consumate în această manieră, stomacul și conexiunea dintre stomac și intestinul subțire se dilată. Această dilatare reduce restricția inițială creată de stomacul restant, rămas în urma operației, iar trecerea bolului alimentar devine din ce în ce mai facilă.
Acesta este, așadar, începutul unui cerc vicios: puteți să mâncați mai mult și mai repede dar, din păcate, pierderea în greutate înițială nu mai poate fi menținută și astfel apare fenomenul de reîngrășare.
În această situație, optimismul inițial, generat de scărerea în greutate, începe să se transforme în deznădejde.
Studiile științifice au arătat că, în termen de 5 ani de la operația inițială, stomacul și/sau intestinul subțire se pot extinde atât de mult, încât mulți pacienți care au beneficiat de bypass gastric sau sleeve gastric se confruntă cu fenomenul de reîngrășare.
În timpul intervenției chirurgicale, medicul specialist în chirurgie bariatrică poate poziționa în jurul buzunarului gastric creat, un inel gastric MiniMizer care va ajuta la prevenirea dilatării stomacului sau a anastomozei (conexiunea dintre stomac și intestinul subțire).
Din ce este realizat inelul gastric MiniMizer?
Inelul gastric MiniMizer este produs din silicon medical și este un implant medical certificat. Siliconul este bio-inert, ceea ce înseamnă că este perfect tolerat de organism.
MiniMizer funcționează precum un inel gastric și necesită ajustări postintervenție?
Inelul gastric MiniMizer nu a fost proiectat cu un rezervor și nici nu necesită ajustări după întervenția chirurgicală.
Pot să mănânc la fel de mult cu inelul gastric MiniMizer ca înainte de
montarea acestuia?
Pacienții care au un inel gastric MiniMizer montat în jurul stomacului vor resimți un nivel sporit de sațietate, imediat ce au consumat o cantitate moderată de alimente, lucuru care îi determină să se oprească din mâncat.
Inelul gastric MiniMizer ajută pacienții să își schimbe comportamentul față de modul în care consumă alimente.
Tehnica plasării unui inel în chirurgia bariatrică este una dintre puținele intervenții care au în spate peste 10 ani de urmărire a datelor statistice și pentru care, în prezent, sunt în desfășurare mai multe studii aleatorii controlate.
Inelul gastric MiniMizer poate fi poziționat fie în timpul intervenției chirurgicale inițiale, fie în timpul unei reintervenții. Poziționarea inelului gastric MiniMizer în timpul intervenției nu este deloc dificilă, un medic experimentat în chirurgia laparoscopică putând efectua această procedură fără a întâmpina dificultăți.
Verificați cu medicul dvs. chirurg dacă inelul gastric MiniMizer este soluția optimă pentru dumneavoastră.
Diversia bilio-pancreatică este operația bariatrică care s-a dovedit a fi cel mai eficient tratament împotriva obezității, dar mai ales împotriva obezității morbide și care a beneficiat de cele mai multe studii științifice (peste 7.800 de articole publicate în reviste de specialitate).
Totuși, bypass-ul gastric are și o rată de complicații specifice și cu rezultate afectate de reluarea în greutate. De-a lungul anilor, au apărut mai multe sugestii cu privire la atașarea unui inel gastric în timpul operației, care să conducă la rezultate mai bune privind rata de scădere ponderală și chiar la reducerea numărului de complicații.
Tehnica atașării unui inel în timpul operației de bypass gastric a fost utilizată pentru prima dată, în anii 90, și iată că este utilizată și astăzi, la scară largă. De atunci, mai multe tehnici de chirurgie bariatrică au fost experimentate, însă singura tehnică ce s-a bucurat de interes și de success datorită siguranței și a rezultatelor favorabile, a fost atașarea unui inel gastric în timpul intervenției.
Plasarea unei benzi reglabile sau a unui inel gastric în jurul părții superioare a sleevE-ului va limita constant volumul de alimente ingerat și va preveni dilatarea sleeve-ului gastric pe termen lung.
Prin utilizarea acestui dispozitiv medical, se creează un mecanism secvențial de acțiune: gastrectomia longitudinală este în principal activă la început, în timp ce restricția gastrică produsă de inel va duce la o pierdere suplimentară de greutate după această perioadă.
De asemenea, inelul va ajuta și la menținerea greutății, mai ales atunci când restricția începe să eșueze și se produce reapariția greutății cauzată de dilatarea stomacului restant.
Această procedură, combină astfel beneficiile potențiale ale sleeve-ului gastric și ale inelului gastric. Totuși, pentru a preveni alunecarea inelului, trebuie avută în vedere fixarea acestuia direct pe stomacul restant.
Dacă optați pentru montarea unui inel gastric în timpul intervenției pentru sleeve gastric sau bypass gastric, puteți obține o scădere suplimentară în greutate de până la 35%.
În tabelul de mai jos, se pot observa procentele de pierdere a greutății în exces (PGE) cu menținere a greutății pentru un interval de 12 ani (144 de luni).